Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LINIE DREAPTA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 87 pentru LINIE DREAPTA.

George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte

George Topîrceanu - C. Hogaş: Pe drumuri de munte C. Hogaș: Pe drumuri de munte de George Topîrceanu Hotărât lucru că dl Calistrat Hogaș este un scriitor fără noroc. Volumul de față, afară de câteva bucăți, a fost scris acum vreo 25 de ani, și trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, firește — pentru că volumul, deși e scris de atâta vreme, pare că e scris astăzi... Viața românească i-a republicat bucățile vechi și unele noi. Acum doi ani volumul era tipărit, dar când să se pună în vânzare s-a văzut că avea atâtea greșeli de tipar, încât era imposibil să apară astfel în lume. Dl Hogaș n-avea noroc. Astă-toamnă, în sfârșit, volumul apare... în timpul războiului european și chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă O zi solemnă de Ion Luca Caragiale 1899 Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900. Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... Priviți — ne zice călăuzul nostru — acea pădure neagră ce se întinde în dreapta și în stânga, colo în zare, spre Ceahlău... Ea este linia hotarului Moldovei și în ea facem adese vânat la căprioare, la urși... ba chiar și la unguri câteodată. — La unguri? — Da. Plăieșii noștri ... expresie energică a prădării pământului ne făcu să gândim cu mâhnire la nepăsarea guvernului care permite vecinilor de a strămuta necontenit linia de fruntarie a țării în paguba noastră. Unul din noi însă, mai mult admirator de podoabele naturii decât de faptele oamenilor, întrebă pre ... genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n ajutor... Zadarnică rugăminte!... Mâna unui tătar se întinse să o apuce, însă ea, ridicându-se drept în picioare, cu părul despletit de vânt, cu ochii aprinși, cu fața albă, ca un crin, zise: "Atunci s-ajungeți voi, când îți pune mâna ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva cuvinte

... lucrare de seamă. Omul ia din grămadă și, la citirea unei secături literare, ori e amăgit cu totul, dacă e prea simplu, și ia secătura drept un talent, ori, dacă are bun-simț, rămâne nedomirit, zicându-și: dacă asta se cheamă literatură, apoi nu-i o artă literatura, e o secătură ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... în stânga șoselei, zărim Seminariul Socolei, fabrică sfântă de popi, în care mulțime de tineri învață a câștiga potcap pentru ca să aibă drept de a scăpa sufletele creștinești din ghearele mult poznașului Scaraoțchi de cornorată pomenire. Încă câteva sute de pasuri și am ajuns la sfârșitul ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... lumină ca o steluță. Atunci se dete jos și cu coșul într-o mână, iar cu urciorul de apă într-alta, târâș după dânsa, merse drept la lumina ce zărise. Aci daca ajunse, dete peste o colibă, în care ardea un opaiț în ciob. Bătu la ușe și-i deschise. Acolo ...

 

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... cari termină în anul acesta cursurile primare și cari trebuiesc de acolo să intre în liceu, pentru ca de acolo să intre în Facultatea de drept, pentru ca de acolo să intre în Cameră și de acolo în diplomație ori în minister: trebuie să faci copiilor o carieră. Ei! e greu ... putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile. Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii, s-ar fi așezat gara pe malul stâng, atunci, adăogându-se costul podului, ar ... Dar, fatalitate! Camerele s-au deschis și s-au închis, și, cu toate protestările Târgului de Munte, nici pomeneală să înceapă lucrarea liniei. Plictisiți, cu drept cuvânt, cetățenii alegători de atâta așteptare si atâta dezamăgire, s-au hotărât să înainteze, prin reprezentanții lor către Camerele Legiuitoare o petițiune, rugându-le ca ... obliga a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, construind lina ferată, dacă nu cu gara pe malul stâng, măcar pe malul drept. Pe când se gândesc la acest pas, iată că se împrăștie în lume vestea despre intenția guvernului de a veni, pentru acoperirea în ...

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... împrejurare asemenea cu aceasta ni-o prezintă și comunitatea altor materiale și mijloace de manifestare între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii și arhitecturii, linia și chiar culorile comune arhitecturii, picturii și sculpturii și, cea mai caracteristică dintre toate pentru teza ce ne ocupă, plastica, asemenea comună picturii, sculpturii și ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... în mânușițe, dasupra capului, un ghiveci cu trandafiri albaștri. În stânga, salonul; e în trei colțuri... Locul este tăiat cu o foarte pronunțată oblică pe linia stradei, care se realiniază acuma toamna, căci aliniarea de astă-primăvară a fost greșită. La mirarea mea că văz un salon în trei ... grădină de fructe și grădină de flori și un havuz mare, în mijlocul curții... Asta vreau! — Pe unde să fie? — În centru... pe linia tramvaiului. — Și cât vrei să dai pe an? — Între o mie și o mie o sută... — Bine, zice Ahasverus oftând resemnat, și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

   Următoarele >>>